SERVICE

Activitatea de service în cadrul Mediserv include operațiunile de verificare, întreținere și reparare a aparaturii medicale din domeniile în care compania activează. Departamentul nostru de service este dotat cu toate uneltele și instrumentele necesare diagnosticării și reparării, astfel incât personalul nostru calificat să poată asigura service-ul aparatelor în cel mai scurt timp. Inginerii noștri sunt în permanentă legătură cu furnizorii, fiind astfel mereu la curent cu cele mai noi informații.

Freelance-Srugical-3

Inginerii Mediserv pot să execute următoarele lucrări:

Revizii tehnice (verificări) cu emiterea buletinelor de verificare.

Reparaţii accidentale la cerere sau cu manopera inclusă in contract de service care includ:
• stabilire diagnostic, ori de câte ori este necesar;
• remediere defecţiuni, ori de câte ori este necesar;
• manopera aferentă schimbării oricărei piese defecte;
• reglaje şi testări finale la fiecare intervenţie;

Viziunea Mediserv este de a asigura in permanenta produse si servicii la cele mai inalte standarde de calitate, astfel incat eforturile profesionistilor din sistemul sanitar sa poata fi cultivate și puse în valoare in slujba pacientilor.

Echipamente

Aparatură de Terapie Intensivă

  • Aparate Anestezie
  • Aparate de Ventilație
  • Incubatoare și mese încălzite
  • Seringi automate / Infuzomate
  • Încălzitoare de perfuzii
  • Aspiratoare chirurgicale
  • Electrocardiografe
  • Monitoare funcții vitale
  • Defibrilatoare
  • Sisteme de resuscitare (CPR)

Aparatură de Urgență

  • Defibrilatoare
  • Electrocardiografe
  • Sisteme de resuscitare (CPR)
  • Tărgi
  • Incubatoare
  • Seringi automate

Aparatură pentru explorări funcționale

  • Electrocardiografe
  • Ecografe
  • Spirometre
  • Audiometre
  • Impedanțmetre
  • Monitoare
  • Stații de monitorizare
  • Holtere ECG